Iancu: „Nu-mi permit luxul să laud arbitrii, pentru că îi plătesc”

Iancu:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Marian Iancu e mulțumit după remiza obțiuntă de FC Timișoara la
Cluj și spune că Ioan Ovidiu Sabău a pregătit foarte bine partida
din Gruia. Finanțatorul bănățenilor consideră că Poli a dominat
clar prima repriză și regretă că jucătorii trimiși în teren de
Sabău n-au dat randament. Iancu a refuzat să comenteze arbitrajul
Marius Avram, dar a lăsat să se înțeleagă că e mulțumit de modul în
care acesta a condus partida. Boss-ul BKP a precizat însă că i se
pare anormal ca „fluerașii” să fie lăudați în momentul în care își
fac bine meseria pentru care sunt plătiți chiar de cluburi.

Se putea mai mult, dar nu pregătirea jocului a făcut să
nu obținem victoria. Dacă am ceva de reproșat, am să o fac celor
care au intrat pe parcurs și nu au adus un plus. Nu-mi permit luxul
să-i laud pe arbitri pentru că eu îi plătesc. În momentul în care
îi plătesc, nu cred că mai e cazul să-i laud pentru că-și fac
treaba bine.

Plecăm de la Cluj după încă o etapă în care rămânem
neînvinși. Puteam să jucăm ofensiv, pe atac, dar poate nu mai eram
în situația asta. Sunt sigur că am avut o posesie superioară și în
prima repriză ei n-au contat în atac.

Vreau în schimb să văd ce măsuri se vor lua în legătură cu
organizarea jocului. Nu am apucat să înțeleg ce s-a întâmplat cu
acea petardă. Nu știu din ce zonă a venit. Abia acum îmi dau seamă
că nu avea cum să vină din partea suporterilor noștri, pentru că se
întâmplă într-o zonă unde sunt suporteri ai CFR-ului„, a
declarat Iancu la Digi Sport.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cabral, 'pus pe hold' de o… blondisancă! Ce mai contează că e adjudecat + copii acasă? L-a ispitit grav!
Cabral, 'pus pe hold' de o… blondisancă! Ce mai contează că e adjudecat + copii acasă? L-a ispitit grav!
Transformarea radicală a lui Iker Casillas! Cum a apărut de ziua lui: ”Niciodată nu am fost mai bine”
Transformarea radicală a lui Iker Casillas! Cum a apărut de ziua lui: ”Niciodată nu am fost mai bine”
Mama tinerei moarte în accidentul de la Codăești a cedat! Aștepta să își vadă fiica în rochie de mireasă, dar Ionela s-a întors acasă în sicriu
Mama tinerei moarte în accidentul de la Codăești a cedat! Aștepta să își vadă fiica în rochie de mireasă, dar…
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Tavi Colen, dezvăluiri incendiare despre idila cu Gabriela Cristea. ”Îmi pare rău”
Tavi Colen, dezvăluiri incendiare despre idila cu Gabriela Cristea. ”Îmi pare rău”
BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este cocoș modern, Ștrulă!
BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este cocoș modern, Ștrulă!
Bătaie în Parlament. Dan Vîlceanu, acuzat că l-a lovit cu genunchiul în nas pe Florin Roman. VIDEO
Bătaie în Parlament. Dan Vîlceanu, acuzat că l-a lovit cu genunchiul în nas pe Florin Roman. VIDEO
O structură GIGANTICĂ ascunsă în adâncurile spațiului!
O structură GIGANTICĂ ascunsă în adâncurile spațiului!
Uitat de lume într-un azil de bătrâni, Irinel Columbeanu a primit o veste uriaşă din partea judecătorilor. Decizia e definitivă
Uitat de lume într-un azil de bătrâni, Irinel Columbeanu a primit o veste uriaşă din partea judecătorilor. Decizia e definitivă
Oana Roman a făcut o gafă colosală şi a fost taxată imediat: 'Se vede clar că e jeg'
Oana Roman a făcut o gafă colosală şi a fost taxată imediat: 'Se vede clar că e jeg'
Breaking news despre Florin Piersic!
Breaking news despre Florin Piersic!
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
„Halep, exclusă de la French Open? Bine i-au făcut!“: americanul Andrew Stutz, necruțător cu Simona
„Halep, exclusă de la French Open? Bine i-au făcut!“: americanul Andrew Stutz, necruțător cu Simona
Ciolacu e alături de Dinamo înaintea barajului cu Csikszereda: Construcţia noul stadion va avea avea un impact major asupra clubului
Ciolacu e alături de Dinamo înaintea barajului cu Csikszereda: Construcţia noul stadion va avea avea un impact major asupra clubului
Când intri pe autostradă, dai semnal STÂNGA sau DREAPTA? Ce semnale luminoase sunt impuse de lege
Când intri pe autostradă, dai semnal STÂNGA sau DREAPTA? Ce semnale luminoase sunt impuse de lege
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu urări pentru 21 mai
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu…
×